Poveste de adormit copiii

Mai mult decât în primăvară, de Paşti, luna decembrie înseamnă creaţie. Pe vremea când eram copil, acum începea cu adevărat vraja. Şi totul respiră creaţie. Romanul pe care îl citesc, sărbătorile din această perioadă, oamenii care mă impresionează.

Victor Frankenstein este un Dumnezeu ingrat şi limitat. Nu are puterea să iubească rodul mâinilor sale, din cauza nefirescului înfăţişării acestuia. Frankestein este o poveste despre creaţie, ignoranţă şi intoleranţă. Mai presus de asta, ne arată că singurul monstru este omul.

Creaţia stă şi în mâinile noastre. Sau, mai exact, în mâinile copiilor care am fost. Şi ale copiilor noştri. Pro Tv-ul încearcă o nouă strategie: nu numai să ne invadeze viitorul, dar să ne şi dea impresia că reacţionăm la o problemă a societăţii noastre.

Printre oamenii care îmi spun ceva prin cine sunt şi ceea ce fac se numără unul care ştie poveşti adevărate, şi nu doar imaginate, despre intoleranţă, despre monştrii care, prea adesea, ies la suprafaţă. Acest om este Eddy Grant, un cantautor/producător care, din prea multă viaţă pentru munca sa, era cât pe ce să moară. Pe când era de vârsta mea. Grant a protestat, prin cântecele sale, împotriva apartheidului - un fel de reacţie frankensteiniană la nivel statal. Cel mai bun exemplu de protest prin muzică este Gimme hope, Jo’anna.

Ce au în comun romanul scris de Mary Shelley, campania Pro Tv de 1 Decembrie şi Eddy Grant? Creaţia şi copiii.

Singura televiziune care a avut neobrăzarea să se lanseze de ziua naţională a României a impresionat de-a lungul celor 12 ani de existenţă prin campaniile sale şi prin influenţa crescândă pe care a dobândit-o faţă de public. Mai ţineţi minte nebunia călinesciană din primii ani de Pro TV? Mai ţineţi minte cum se bloca traficul dintre Iancului şi bulevardul Carol I, din cauza mulţimii din faţa sediului televiziunii? Astăzi, astfel de imagini par imposibile. Astăzi, Pro TV se mulţumeşte să ne responsabilizeze din punct de vedere social. Tu ştii ce mai face copilul tău? Pe 1 Decembrie, e vorba numai despre el. Televiziunea de pe bulevardul Pache Protopopescu vrea să ne convingă să gândim. Liber. De parcă un om poate controla ce gândeşte un altul. Singurul fenomen care poate controla gândirea celorlalţi este ignoranţa. Poate că la asta face apel televiziunea MediaPro. Ne spune că, fără ea, nu am şti cum şi la ce să ne gândim liber. La împlinirea a 89 de ani, România aniversează 12 ani de Pro Tv, printr-o dezbatere legată de viitorul copiilor ţărişoarei în care trăim. Pe 1 decembrie, nu vom recrea numai o unire desprinsă din cărţile de istorie, ci şi o televiziune recreativă, cu mină serioasă.

Postul TV al Media Pro vrea să evite o situaţie à la Frankenstein, în care noi, cei de astăzi, am fi părinţii unor monştri si ne-am abandona, îngroziţi şi dezgustaţi, odraslele. Din imaginile pe care le-am văzut, aşa ceva pare că s-a întâmplat deja. De fapt, se întâmplă de când lumea. Nu ar fi primii copii respinşi pentru că sunt diferiţi sau nu sunt ceea ce au visat părinţii. De foarte multe ori, copiii altora sunt cei maltrataţi. Eddy Grant ştie mai bine.

Pentru cineva născut în Guyana, crescut pe ritmuri africane şi caribiene, cu o educaţie definitivată în Marea Britanie, Eddy are o atitudine mai mult decât pacificatoare şi tolerantă. A făcut parte din prima formaţie multirasială de succes în Regatul Unit(The Equals). Ideea unei astfel de trupe l-a fascinat într-atât pe muzician, încât era să moară din cauza suprasolicitării. La numai 21 de ani, Eddy Grant suferea un infarct care l-a făcut să îşi reanalizeze viaţa. S-a retras în Barbados, unde a făcut muzică în ritmul său, a inaugurat o casă de producţie şi a lucrat cu artişti ca Sting, UB40 sau Rolling Stones.

Eddy Grant este un creator de muzică, dar şi de atitudini. A făcut muzică pentru sufletul său şi pentru cel a milioane de africani, afroamericani şi caraibieni. A făcut patru copii cu soţia de care s-a legat acum 30 de ani. În prezent, cumpără drepturile de difuzare a celor mai mari artişti ai muzicii caraibiene.

De 1 Decembrie, ridicaţi un pahar în cinstea istoriei, dar şi în cinstea oamenilor care o creează - copiii de ieri, adulţii de astăzi, copiii de azi, adulţii de mâine.