O bamă pentru Hillary
februarie 11, 2008 by fulleren
Fosta primă doamnă a Statelor Unite şi, după unii mai patrioţi, a întregii lumi, a fost bătută usturător de tare în ultimele dezbateri cu primul negru care are şanse reale în cursa pentru Casa Albă. Soluţia de avarie? Hillary şi-a demis şeful de campanie.
Oricum, pare simptomatic pentru o naţiune (sic!) profund ipocrită în manifestările sale publice să aibă în pole-position pentru funcţia de şef al statului un negru, mai degrabă decât o femeie. Este ciudat ca, în Statele Unite, domnul Barrack Obama să aibă mai multe şanse de a câştiga cursa electorală decât o fostă soţie de preşedinte? Nu în SUA s-a născut Ku Klux Klanul? Ba da, roata se întoarce acum.
Să nu exagerăm, poate că cei doi democraţi sunt cei mai mediatizaţi, dar asta nu înseamnă că unul dintre ei chiar va fi următorul preşedinte al Statelor Unite. Aripa republicană are un John McCain în plină formă, hotărât să continue supremaţia ideologiei pe care o apără şi actualul preşedinte, George W. Bush Jr.
Una peste alta, reticenţa electoratului american faţă de o feministă convinsă demonstrează că epoca în care trăim poate că a inventat o nouă formă de rasism sau, pur şi simplu, a renunţat la el pentru a se întoarce la valori mai “sănătoase”, mai patriarhale.
Pravda, adică Adevărul rusesc, dezvăluie, într-o pereche de articole publicate miercurea trecută, câte cinci lucruri mai mult sau mai puţin intime şi ruşinoase despre candidaţii democraţi la funcţia de preşedinte al SUA. Dacă Hillary era de tânără o militantă, mai ales că absolvise facultatea de ştiinţe politice, Barrack avea preocupări mai…prozaice, mai boeme: se pare că ştie să joace destul de bine poker (sic! din nou), a experimentat tot felul de droguri, de la alcool până la marijuana sau cocaină pentru a-şi defini personalitatea. Doamna Obama i-a permis consortului său să candideze pentru Casa Albă doar după ce acesta s-a lăsat de fumat.
Asupra contracandidatei afro-americanului crescut în Indonezia s-a abătut şi un scandal sexual. Spre deosebire de Bill, doamna Clinton are gusturi mai bune. Se zvonea într-o vreme că ar avea o relaţie cu asistenta sa personală, Huma Abedin. După fotografia de mai sus, nu aş putea să o acuz. O jurnalistă care a urmărit-o 24 de ore pe domnişoara Abedin mărturisea: “Ziua de lucru a Humei începe foarte devreme. Nu doarme mai mult de 3 ore pe noapte, dar costumul său este perfect călcat, are părul aranjat ca în reclamele pentru şampon şi pielea ei arată incredibil”.
obama sin laden