Două maşini

Lumânare albă, diametru de aproape trei centimetri, lungă de mai puţin de 10. Învelită în folia de aluminiu, arată ca un mic buchet, cu florile pierdute undeva, înăuntru. Nu mă simt ridicol cu buzunarul din stânga al sacoului sport, gri, umflat de cilindrul paharului unei alte lumânări. Am provizii pentru momentul crucial. A, da, şi cheile în acelaşi buzunar.

Blocul e cufundat în linişte. Aerul e nemişcat, dulce la atingere şi la miros. Două bătrânele în faţa noastră. Pălăvrăgesc de zor. Simt că mă împiedic de ele. La colţul străzii, cineva îşi bate joc: “Veniiiţi de luaaaţi lumiiinăăăă!”. Castanii au înflorit şi dau o impresie de prospeţime nopţii. Maşinile încă mai circulă pe aici. Îmi dau seama că, în mai puţin de două luni, teii vor înflori şi ei. Miros mai puternic decât zarzării şi liliacul.

În spatele bisericii sunt două WC-uri ecologice. Ezit să mă închin aici. Ocolim şi găsim un loc în centrul străzii. Maşinile nu mai circulă pe aici. Mulţimea se întinde pe jumătate din stradă, pe două laturi ale bisericii. Lângă lăcaşul de cult, o piaţă ale cărei firme lucesc verde în lumina roşietică a felinarelor. Preotul cere să se stingă lumina. Interioriul bisericii se cufundă în întuneric. Se simte o agitaţie în jurul nostru. Suntem chiar în mijlocul mulţimii. Scot lumânarea mai la iveală, deasupra foliei de aluminiu.

Preotul începe să împartă flacăra din vărful unei lumânări lungi, de peste un metru. Ţârcovincul cântă ceva nedesluşit. Oamenii se împart în două. Un Volkswagen Golf roşu îşi croieşte drum pe strada înţesată. În spatele său, o maşină gri, de o nuanţă ceva mai închisă decât cea a sacoului meu.

“Ce faci, dom’ne, nu vezi că e lume aici?”

“De ce n-a luat-o pe altă parte, nu vede că e blocat pe aici?”

“Vino mai încoace, să nu dea peste tine!”

“Aaare loc, nicio problemă. Are şi oglinzile rabatate.”

“Hai mă, că merge. Dă-i! Lăsaţi-ne să trecem!”, spune un tip solid, care le face pârtie maşinilor. Îl cunosc. I se spune Criminalu’ pe aici. Nu contează de ce. Are puţin peste 20 de ani, e burtos, tupeist şi vorbeşte peltic. Îl cheamă Alex şi deschidea drumul celor două vehicule îmbrăcat în blugi şi într-un tricou alb.

Aud sudălmi şi voci nervoase peste tot împrejurul meu. “Scârbă!”, îi strigă o bătrână cu batic albastru şi ochelari. Câteva minute mai târziu, aceeaşi femeie urma să cânte “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând…” cu o evlavie demnă de Preasfânta Fecioară. Câteva minute mai târziu, toţi aveau să se înghesuie spre casă, cu făclii în mâini.

Un bărbat nervos loveşte capota Golf-ului cu pumnul.

“Nu mai da!”, exclamă, nervos, tânărul de la volan, cu un gest pripit.

“De ce daţi în maşină? Maşina asta a costat 10 000 de euro!”, se bagă şi Alex Criminalu’ în discuţie. Interlocutorii sunt din ce în ce mai mulţi. Volkswagenul roşu se furişează încet, prudent, printre rândurile de oameni. Chipurile au mine contrariate, amuzate, jenate, nervoase, nemulţumite, agresive. Zgomotul acoperă cântecul bărbatului de la microfon.

Maşina gri are pe bancheta din spate o tânără blondă. Vopsită. Zâmbeşte batjocoritor.

“Ia uite ce râde, nesimţita!”

“Hai, treci, coană! Coană Leană! Hă-hă!”, aud o voce din spatele meu, pe jumătate ironică, pe jumătate iritată. Rândurile se închid, în ciudă, în spatele celor două maşini care au îndrăznit să tulbure liniştea acelei nopţi.

Am fost să iau lumină.