La drum!
Când eram la poalele muntelui, versantul părea de netrecut. Acum, că am pus piciorul pe una dintre cărările de la poalele masivului, calea pare din ce în ce mai accesibilă. Şi pădurea te păcăleşte, pentru că la fiecare cotitură vezi vârful ori un luminiş. Ei bine, nu este nicidecum aşa, căci drumul continuă, poate pe o pantă şi mai abruptă decât înainte.
Sunt clipe în care muntele îţi e prieten, oricât de greu ar fi urcuşul sau oricât de mult s-ar întinde o prţiune de plat. Dar vin acele clipe în care stâncile ţi se aşează pe spate, copacii îşi întind rădăcinile prin plămâni şi toate fiarele codrului îţi zgârie şi rod picioarele. Atunci, muntele îţi este duşman. Nu îl poţi învinge şi îţi vine să te dai bătut. Lupta nu mai are niciun sens cu o forţă a naturii care este mult peste capacităţile tale.
Ia loc pe una dintre buturugile care se ivesc la marginea cărăruiei desfundate şi întortocheate. Trage-ţi puţin sufletul, umple-ţi pieptul cu aer curat şi deschide ochii. Priveşte în jur şi vei observa că nu eşti singur pe bucata asta de piatră. În jurul tău foşnesc şi tropăie zeci, sute, mii de perechi de picioare. Spune-ţi că doar ai obosit puţin, ridică-te la loc şi priveşte-ţi adversarul demn, cu fruntea sus:”Pot să fac asta. Am să te biruiesc şi am să te supun. Am aproape tot ce îmi trebuie, rămâne să păşesc în continuare”.
Un pas şi încă unul. Puţin câte puţin şi ai să te surprinzi alergând.
Astăzi, m-am pierdut puţin prin pădure şi am învăţat că nu toate ocolurile sunt bune. Astăzi, am cerut Cerului ceva ce şi eu pot face. Mâine, nu voi mai fi cel de azi. Mâine, voi fi mai bun. De câte ori nu ţi-ai repetat cuvintele acestea? Uite un sfat – Nu le mai repeta! Fără vorbe, doar faptele vorbesc mai tare şi mai apăsat.
Spor la treabă!
